Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Perioada de derulare: decembrie 2020- noiembrie 2022
Coordonator proiect: Biblioteca Judeteana ”Nicolae Iorga” Prahova
Parteneri: Biblioteca Oraseneasca Slanic, Biblioteca Comunala Bertea, Biblioteca Comunala Cornu, Biblioteca Comunala Izvoarele, Biblioteca Comunala Magureni, Biblioteca Comunala Maneciu, Biblioteca Comunala Paulesti, Biblioteca Comunala Sângeru, Biblioteca Comunala Sirna, Biblioteca Comunala „Mirgea Iorgulescu” Valea Calugareasca, Biblioteca Comunala Valea Doftanei, prin primariile acestora.


Buget: 52145 euro
Finantare: Programul Uniunii Europene ERASMUS+ prin Agentia Nationala pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale
Numar proiect: 2020-1-RO01-KA104-078684

Obiectivul general al proiectului îl reprezinta sprijinirea timp de 2 ani a unui numar de 15 bibliotecari din mediul rural si urban pentru a dobândi cunostinte, abilitati si competente la nivelul standardelor europene, necesare în lucrul cu publicul adult.

Descriere: Analizând comunitatile locale, rapoartele nationale si locale cu privire la sanatatea si implicarea cetatenilor în viata activa a comunitatii, bibliotecarii prahoveni s-au constituit într-un consortiu alcatuit din 11 biblioteci rurale si Biblioteca Judeteana ”Nicolae Iorga”, cu scopul de a raspunde nevoilor adultilor si seniorilor, oferind acestora activitati în cadrul carora se vor dezbate probleme legate de sanatate, nutritie, sau influentele factorilor de stres asupra organismului.
Bibliotecarii privesc permanent spre viitor, spre mostenirea pe care o lasa generatiilor viitoare, în contextul tehnologizarii perpetue si a vitezei uluitoare de circulatie a informatiilor. Prin unirea eforturilor, este important ca acestia sa contribuie si sa asigure comunitatii prosperitate, siguranta si echilibru. Obiectivele proiectului „Impreuna pentru o viata mai buna” sunt corelate cu Obiectivul 3 al Agendei Globale pentru 2030 – o sanatate mai buna si speranta de viata mai buna.
În proiect sunt planificate 4 mobilitatii pentru 15 bibliotecari ce se vor deplasa în 4 tari diferite: Polonia, Spania, Finlanda si Norvegia.
Programul Erasmus+, program de învatare pe tot parcursul vietii, ofera o importanta sansa participantilor sa dobândeasca cunostinte si abilitati utile, ceea ce va contribui la eficientizarea actului educational în bibliotecile lor, prin utilizarea de metode noi, creative, cu resurse educationale adaptate si diferite.
Proiectul „Împreuna pentru o viata mai buna / Together for a better life” continua misiunea bibliotecilor prahovene de a oferi, în comunitatile pe care le deservesc, servicii noi, diversificate, adaptate nevoilor actuale, biblioteca publica fiind centrul comunitar ce sustine informarea, educarea si sprijinul membrilor comunitatii.

Varsovia,Polonia, 19-24.07.2021, curs : „Metode active folosite in educatia adultilor”

Membrii echipei de proiect ai Bibliotecii Judetene „Nicolae Iorga” alaturi de bibliotecarii din comunele Paulesti, Valea Doftanei, Valea Calugareasca, Maneciu si Izvoarele au participat timp de 5 zile la cursul „Metode active folosite în educatia adultilor”. Pe parcursul workshop-urilor acestia s-au familiarizat cu cercul lui Kolb, modelul de învatare „SCARF” al lui David Rock si au învatat cum pot deveni traineri mai buni si ce pot face pentru a-i atrage pe adulti în bibliotecile lor. Pe parcursul atelierelor, informatiile teoretice au fost atent ilustrate cu numeroase exemple, iar activitatile practice au pus în valoare competentele de comunicare şi relaţionare.

Cursul a cuprins si vizite la câteva biblioteci din oras. Astfel ei au putut observa cum functioneaza bibliotecile din Polonia si s-au putut inspirat pentru a dezvolta servicii noi în bibliotecile lor.


Oslo, Norvegia 19-22.10.2021, job shadowing la bibliotecile norvegiene


În perioada 19-22 octombrie 2021 echipa de proiect a Bibliotecii Judetene „Nicolae Iorga” Ploiesti împreuna cu responsabilul de biblioteca de la Biblioteca Comunala Sirna au participat la mobilitatea de job shadowing – observare la locul de munca - în cinci biblioteci publice norvegiene.

Biblioteca Lorenskok, Biblioteca Nationala a Norvegiei, Biblioteca Deichman Bjørvika si alte doua filiale ale acesteia au fost institutiile în care bibliotecarii implicati în proiect au aflat cum îsi desfasoara activitatea, cum sunt organizate departamentele si programate activitatile pentru adulti si seniori. Un alt obiectiv urmarit a fost modaliatea de atragere a utilizatorilor.


Biblioteca Deichman Bjørvika este biblioteca principala din Oslo si este prima si cea mai mare din tara. A fost deschisa publicului pe 18 iunie 2020, are peste 300 de angajati si 22 de filiale în tot orasul. Spatiile sunt structurate pe sase etaje, acoperind toate cerintele utilizatorilor : depozite de carte, locuri pentru lectura si studiu, spatii pentru ateliere, expozitii si o sala de cinema. În 2021 aceasta biblioteca a fost premiata de IFLA (The International Federation of Library Associations and Institutions) drept Biblioteca Publica a Anului.


Helsinki, Finlanda 08-12.11.2021, job shadowing la bibliotecile finlandeze


În perioada 08-12.11.2021, la Helsinki, în Finlanda a avut loc a treia mobilitate în cadrul proiectului Erasmus+ : „Împreuna pentru o viata mai buna”, lider de proiect Biblioteca Judeteana ”Nicolae Iorga”.


Activitatile în cadrul mobilitatii s-au desfasurat la Biblioteca Centrala Oodi, la Vikki Library-Helsinki, la Fyyri Library-Kirkkonummi City library, la Maunula Library-Helsinki, la Herttoniemi Library-Helsinki si la Iso Omena Library-Espoo City Library, biblioteci moderne, gândite sa fie cât mai aproape de nevoile comunitatii
Bibliotecarii prahoveni au identificat noile servicii de biblioteca oferite utilizatorilor din Finlanda si au urmarit cum se desfasoara unele activitati :
- cafeneaua limbilor- în cadrul acestei activitati, într-un cadru non formal, imigrantii, cu sprijinul bibliotecarilor, exerseaza limba finlandeza pentru a o putea învata mai usor;
- ateliere practice - în cadrul acestora, membrii comunitatii sunt învatati cum sa-si rezolve anumite nevoi folosind echipamentele din biblioteca : masini de cusut, imprimante 3D, masini de laminat, de imprimat, de gravat, studio de înregistrare si utilizare a instrumentelor muzicale si altele.
- de asemenea, un lucru important identificat a fost cel al amenajarii spatiilor : spatii expozitionale atractive, spatii de joaca pentru cei mici, spatii de lectura si de relaxare, locuri de socializare . Toate acestea fiind completate de Self Services - Serviciul de împrumut si returnare a cartilor în sistem automatizat ce poate fi utilizat si în afara orelor de program al bibliotecii pe baza cardului/permisului de biblioteca.
Biblioteca Publica Oodi din Helsinki a fost inaugurata în 2018 si a fost declarata ca "cea mai buna biblioteca publica din lume" în anul 2019 de IFLA - Federatia Internationala a Asociatiilor de Biblioteci.


Barcelona, Spania, 16-22.05.2022, curs: „Schimbarile climatice si obiectivele de dezvoltare durabila: actiunile mici creeaza un impact urias”


În perioada 16–22.05.2022, echipa de proiect a Bibliotecii Judetene Nicolae Iorga, alaturi de bibliotecarii din comunele Bertea, Cornu, Gornet-Cricov, Magureni, Sirna, Telega au participat la cursul „Climate Change and Sustainable Development Goals : Small Acts Create Huge Impact / Schimbarile climatice si obiectivele de dezvoltare durabila : actiunile mici creeaza un impact urias” desfasurat în Spania, Barcelona.

Pentru ca sanatatea si starea de bine a comunitatii depind foarte mult de mediul înconjurator, bibliotecarii au învatat despre efectele incalzirii globale si ce se poate face pentru a constientiza pericolul poluarii si al consumului irational al resurselor naturale. Schimbarile climatice sunt legate de multe probleme globale, inclusiv pierderea biodiversitatii, dezvoltarea economica, reducerea saraciei, pacea si securitatea globala. Politicile guvernamentale si solutiile tehnologice nu sunt suficiente pentru a rezolva aceasta provocare complexa. Avem nevoie de schimbari majore în modul în care gândim si actionam. Chiar daca poate parea ca impactul schimbarilor climatice este înca departe, planeta sufera deja de daune existente si ireversibile. Modul în care tratam planeta si resursele sale naturale poate avea un impact semnificativ asupra vietii noastre de zi cu zi.

Activitatile în aer liber, bibliotecile si obiectivele culturale cuprinse în programul cursului au fost surse de inspiratie pentru noi servicii adresate comunitatii